ACORD PRIVIND CONDIŢIILE DE UTILIZARE (TOU) LEAGUE OF LEGENDS Data ultimei modificări: 23 octombrie 2012 League of Legends („Jocul") este un joc pe computer ce implică participarea mai multor jucători şi se desfăşoară într-un câmp de luptă virtual, pe mai multe sesiuni şi care este dezvoltat şi oferit online în mod gratuit de către Riot Games, Inc., o societate cu sediul în Delaware. Riot Games Limited, o companie irlandeză cu răspundere limitată, deţinută integral de Riot Games, Inc., operează şi pune Jocul la dispoziţia publicului din Uniunea Europeană, din Federaţia Rusă şi din alte teritorii internaţionale, oferind de asemenea şi servicii conexe. În prezentul Acord (astfel cum este acesta definit mai jos), „Riot Games" înseamnă societatea Riot Games Limited, împreună cu beneficiarii de licenţe şi afiliaţii acesteia, după caz; „dvs." înseamnă utilizatorul computerului pe care Jocul a fost sau urmează să fie instalat şi care este de acord cu prevederile prezentului Acord. CITIŢI CU ATENŢIE PREZENTUL ACORD PRIVIND CONDIŢIILE DE UTILIZARE (DENUMIT „ACORDUL"). PRIN APĂSAREA BUTONULUI „ACCEPTARE" DE MAI JOS, PRIN PARTICAREA LA JOC SAU PRIN UTILIZAREA DIVERSELOR SITE-URI WEB ALE RIOT GAMES PE CARE APARE ACEST ACORD, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA HTTP://EUW.LEAGUEOFLEGENDS.COM, HTTP://EUNE.LEAGUEOFLEGENDS.COM ŞI PAGINILE WEB AFERENTE ACESTORA (DENUMITE ÎN CONTINUARE ÎN MOD INDIVIDUAL ŞI COLECTIV, „SITE-UL"), SUNTEŢI DE ACORD CĂ PREZENTUL ACORD ARE VALOARE DE CONTRACT SCRIS SEMNAT DE DVS. ÎN CAZUL ÎN CARE NU SUNTEŢI DE ACORD CU TOATE CONDIŢIILE PREZENTULUI ACORD, APĂSAŢI BUTONUL CARE INDICĂ FAPTUL CĂ NU DORIŢI SĂ ACCEPTAŢI CONDIŢIILE PREZENTULUI ACORD (DACĂ ESTE CAZUL) ŞI NU PARTICIPAŢI LA JOC SAU UTILIZAŢI SITE-UL. Reţineţi că, la utilizarea Site-ului şi/sau a Jocului, este posibil să vi se solicite să furnizaţi Riot Games anumite informaţii care permit identificarea persoanelor, informaţii a căror păstrare şi utilizare se supun Politicii de Confidenţialitate a Riot Games („Politica de Confidențialitate"), care se regăseşte în partea de jos a Paginii de pornire a Site-ului, fiind încorporată în prezentul Acord prin referinţă. Prin utilizarea Site-ului şi/sau a Jocului confirmaţi că aţi citit, aţi înţeles şi aţi acceptat condiţiile acestei Politici de Confidenţialitate . I. LICENŢĂ CU UTILIZARE LIMITATĂ Site-ul şi Jocul pot fi utilizate numai de către utilizatori finali autorizaţi, în conformitate cu condiţiile stabilite în acest Acord. Drepturile dvs. de utilizare a software-ului Jocului („Software-ul") sunt definite şi se supun condiţiilor stabilite în Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final („EULA"), care se regăseşte în partea de jos a paginii de pornire a Site-ului, fiind încorporată în prezentul Acord prin referinţă. Site-ul, Jocul, Software-ul şi kit-urile pentru fani („fan kits"), în cazul în care asemenea kit-uri sunt disponibile, (denumite în mod colectiv „Bunurile") vă sunt furnizate exclusiv pentru uzul propriu, în scopuri nelucrative și de divertisment. Cu excepţia cazurilor în care aveţi permisiunea expresă a Riot Games, nu aveţi dreptul să vindeţi, să copiaţi, să schimbaţi, să transferaţi, să publicaţi, să cesionaţi sau să distribuiţi în vreun mod nicio copie sau produs derivat al Bunurilor. II. CERINŢE Prin utilizarea Site-ului şi/sau prin apăsarea butonului „acceptare" la instalarea Software-ului, confirmaţi că aţi citit, că aţi înţeles şi că sunteţi de acord cu condiţiile prezentului Acord. De asemenea, pentru a participa la Joc, aveţi următoarele obligaţii: (i) să citiţi, să înţelegeţi şi să acceptaţi Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final ; (ii) să instalaţi o copie validă a Software-ului; (iii) să vă înregistraţi pentru a crea un cont în cadrul Jocului (un „Cont"); şi (iv) să îndepliniţi cerinţele de hardware şi conectare publicate pe Site. Aceste cerinţe se pot modifica pe măsură ce Jocul este îmbunătăţit. Plata tuturor taxelor de conectare la Internet, precum şi achitarea tuturor costurilor cu echipamentele, service-ul şi reparaţiile necesare pentru a vă permite accesul la Joc sunt exclusiv în sarcina dumneavoastră. III. INFORMAŢII DESPRE CONT A. Generalităţi. Deşi unele elemente ale Site-ului pot fi accesate în general de public, anumite aspecte din Site (de exemplu publicările pe Forumuri, astfel cum sunt definite mai jos) şi participarea la Joc necesită crearea unui Cont prin furnizarea către Riot Games a anumitor informaţii cu caracter personal, şi anume adresa dvs. de e-mail şi data naşterii. Prin prezentul Acord, sunteţi de acord să furnizaţi informaţii corecte şi complete către Riot Games şi să le actualizaţi imediat după modificarea lor. Toate informaţiile pe care le furnizaţi către Riot Games vor fi guvernate de condiţiile stabilite în acest Acord şi în Politica de Confidenţialitate. Aceste informaţii vor fi utilizate de Riot Games pentru diferite scopuri interne, inclusiv, dar fără a se limita la întreţinerea Contului, asigurarea unicităţii Contului, soluţionarea problemelor de securitate, depanare Web şi asistenţă tehnică, precum şi posibile probleme legate de plăţi. În cazul în care informaţiile furnizate de dvs. sunt neadevărate, inexacte, neactualizate sau incomplete, acceptaţi că Riot Games îşi rezervă dreptul de a rezilia acest Acord, de a anula Contul dvs. şi/sau de a anula dreptul dvs. de a utiliza Jocul. Reţineţi că, pentru a utiliza anumite secţiuni ale Site-ului (de exemplu, pentru a achiziţiona produse) sau anumite secţiuni ale Jocului (de exemplu, pentru a achiziţiona Riot Points), vi se va solicita să furnizaţi informaţii suplimentare necesare pentru finalizarea achiziţiei, cum ar fi numele, adresa completă, informaţii referitoare la cardul de credit sau alte informaţii cu privire la plată, în funcție de metoda de plată selectată. B. Eligibilitate. Doar „persoanele fizice" vor beneficia de privilegiul de a crea un Cont, spre deosebire de orice fel de persoane juridice (de exemplu, corporaţii, societăţi cu răspundere limitată şi/sau parteneriate), care nu au acest drept. Prin acceptarea prezentului Acord şi crearea unui Cont, declaraţi că sunteţi adult şi că aveţi capacitatea legală de a încheia contracte în ţara în care locuiţi. Sunteţi de acord să respectaţi acest Acord în nume propriu şi, dacă este cazul, în numele oricăror minori, al căror părinte sau tutore legitim sunteţi și cărora le-ați permis să joace Jocul utilizând Contul dvs. De asemenea, sunteţi de acord că sunteţi pe deplin răspunzător pentru toate activităţile derulate prin Contul dvs. şi sunteţi obligat să vă asiguraţi că dvs. şi/sau copilul dvs. cunoaşteţi, înţelegeţi şi respectaţi întru totul condiţiile acestui Acord şi orice alte reguli, politici, înştiinţări şi/sau acorduri Riot Games. SITE-UL ŞI JOCUL NU SE ADRESEAZĂ COPIILOR CU VÂRSTE MAI MICI DE 13 ANI, IAR RIOT GAMES NU COLECTEAZĂ ÎN MOD INTENŢIONAT INFORMAŢII CU CARACTER PERSONAL DE LA COPII CU VÂRSTE MAI MICI DE 13 ANI. DACĂ AVEŢI SUB 13 ANI, NU FURNIZAŢI RIOT GAMES INFORMAŢII CARE PERMIT IDENTIFICAREA PERSOANEI. C. Date pentru conectare. Pentru a crea un cont, trebuie să alegeţi un nume de utilizator unic şi o parolă unică (denumite colectiv, „Date de Conectare"), pe care le veţi utiliza de fiecare dată când accesaţi Jocul. Nu vi se permite să folosiţi Contul în comun cu alte persoane decât cele permise în mod expres prin prezentul Acord şi sunteţi pe deplin răspunzător pentru păstrarea confidenţialităţii Datelor de Conectare şi pentru toate activităţile (inclusiv achiziţii şi plăţi, dacă este cazul) derulate prin intermediul Contului dvs. Vă rugăm să înştiinţaţi Riot Games imediat ce luaţi cunoştinţă de orice încălcare a securităţii, inclusiv orice pierdere, furt sau dezvăluire neautorizată a Datelor dvs. de Conectare. D. Vânzarea Contului. Contul creat de dvs. are caracter personal, iar Riot Games nu recunoaşte şi interzice în mod expres transferul Conturilor utilizatorilor. Nu aveţi dreptul să cumpăraţi, să vindeţi, să faceţi cadou sau să schimbaţi un Cont şi nici să îl oferiţi în acest scop, iar orice încercare în acest sens va fi nulă. Distribuirea de către dvs. a Contului sau a Datelor de Conectare (cu excepţia situaţiilor prevăzute în mod expres în acest Acord sau altfel aprobate în mod explicit de către Riot Games) poate rezulta în suspendarea sau anularea Contului. E. Suspendarea/Anularea Contului. (1) De către Riot Games: ÎN LIMITA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGISLAŢIA APLICABILĂ, RIOT GAMES ÎŞI REZERVĂ DREPTUL DE A SUSPENDA, ANULA, MODIFICA SAU ŞTERGE CONTUL DVS. ÎN ORICE MOMENT, DIN ORICE MOTIV SAU FĂRĂ UN MOTIV ANUME, CU SAU FĂRĂ ÎNŞTIINŢAREA DVS. ŞI FĂRĂ NICIO RESPONSABILITATE FAŢĂ DE DVS. De asemenea, Riot Games poate înceta în orice moment furnizarea Jocului şi/sau a asistenţei aferente. În scop explicativ şi nu limitativ, majoritatea cazurilor de suspendare, anulare şi/sau ştergere a Conturilor sunt rezultatul încălcării acestui Acord, a Acordului de Licenţă pentru Utilizatorul Final, a Politicii de Confidenţialitate sau a Codului Invocatorului (definit mai jos). Conturile anulate de Riot Games nu vor fi în niciun caz reactivate. (2) De către dvs.. Puteţi anula Contul în orice moment, din orice motiv sau fără un motiv anume, contactând Riot Games la support@riotgames.com. (3) De către Comunitate prin externalizare în masă (crowd sourcing). Riot Games a dat posibilitatea comunităţii sale de utilizatori („Comunitatea") să supravegheze respectarea de către alţi utilizatori a „Codului Invocatorului", care stabileşte principiile unei conduite ideale de joc şi care se găseşte pe Site, precum şi respectarea altor politici Riot Games. De asemenea, membrii Comunităţii, inclusiv dvs. în calitate de utilizator, pot trimite descrieri ale activităţii şi acţiunilor anumitor utilizatori în cadrul Jocului şi pot stabili în mod colectiv dacă un anumit utilizator a respectat politicile Riot Games privind conduita utilizatorilor, inclusiv dar nelimitându-se la Codul Invocatorului şi la Codul de Conduită (astfel cum este definit mai jos). Acest sistem prin care Comunităţii i se permite să verifice conduita utilizatorilor în timpul Jocului se numeşte Tribunalul (The Tribunal). În cazul în care Tribunalul (The Tribunal) stabileşte că aţi încălcat oricare dintre politicile Riot Games, Riot Games poate, în mod absolut discreţionar, să vă interzică să utilizaţi Jocul şi poate să suspende, să anuleze şi/sau să şteargă Contul dvs. Principiile Tribunalului (The Tribunal) pot fi găsite pe Site. IV. DREPTUL DE PROPRIETATE A. Drepturile de proprietate intelectuală. Toate drepturile de proprietate și interesele asupra Bunurilor, precum şi asupra conţinutului acestora (inclusiv, dar fără a se limita la, Conturi ale utilizatorilor, codul pentru computer, denumiri, obiecte, artefacte, personaje, nume de personaje, locuri, nume de locuri, naraţiuni, scenarii, dialoguri, expresii consacrate, lucrări de artă, grafică, design-uri de structură sau peisaj, animaţii, sunete, compoziţii şi înregistrări muzicale, Riot Points (termen definit mai jos), efecte audio-vizuale, identităţi atribuite personajelor şi metode de operare, mărci comerciale, mărci de servicii, denumiri comerciale, sigle, nume de domenii, sloganuri, brevete, invenţii, modele utilitare, know-how şi orice ale drepturi de proprietate intelectuală) sunt deţinute de Riot Games sau de licenţiatorii săi. Bunurile, precum şi conţinutul acestora, sunt protejate de legislaţia privind proprietatea intelectuală aplicabilă în Irlanda, în Statele Unite, precum şi la nivel internaţional (după caz). Riot Games şi licenţiatorii săi îşi rezervă toate drepturile în legătură cu Bunurile, inclusiv, dar fără a se limita la, dreptul exclusiv de a crea lucrări derivate din acestea. Cu excepţia cazurilor în care aveţi permisiunea expresă din partea Riot Games, vă angajaţi să nu creaţi pe baza Bunurilor lucrări protejate de drepturi de autor. De asemenea, cu excepţia prevederilor contrare din acest Capitol IV.A, Riot Games nu vă autorizează să utilizaţi în nicio împrejurare și niciun fel niciuna din mărcile comerciale, mărcile de servicii, siglele, numele de domenii, sloganurile şi sau imaginea comercială aparţinând Riot Games (denumite colectiv „Mărcile Riot Games") decât în temeiul unui acord de licenţă scris. Reproducerea, redistribuirea, modificarea sau utilizarea Bunurilor în neconcordanţă cu Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final sau cu acest Acord este interzisă prin lege, orice încălcare putând atrage aplicarea de sancţiuni civile sau penale severe. Fără a aduce atingere prevederilor anterioare, Riot Games vă poate pune la dispoziţie un kit pentru fani (pe care îl puteţi găsi pe Site), ce include o licenţă limitată pentru utilizarea anumitor Mărci Riot Games şi a altor materiale care fac obiectul unor drepturi de proprietate intelectuală. Cu excepţia licenţei acordate în mod expres împreună cu kit-ul pentru fani, Riot Games îşi rezervă toate drepturile, titlurile şi interesele privind Mărcile Riot Games şi toate celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente şi vă interzice să le afişaţi sau să le utilizaţi în vreun fel, inclusiv, dar fără a se limita la afişarea sau utilizarea pe site-uri Web, pe bloguri, în forumuri, în semnături, pe produse sau în publicaţii în format tipărit sau electronic. B. Bunuri Acumulate în Joc, Riot Points şi Articole Virtuale. În timpul utilizării Jocului, puteţi acumula bunuri specifice Jocului asociate Contului dvs., inclusiv, dar fără a se limita la obiecte, artefacte, monede, articole, echipamente şi/sau alţi indicatori de stare sau valoare („Bunurile Acumulate în timpul Jocului") aflate pe servere operate de Riot Games sub formă de date. Confirmaţi şi sunteţi de acord că Bunurile Acumulate în timpul Jocului fac parte din Contul dvs. şi, prin urmare, nu veţi deţine drepturi de proprietate sau orice alte drepturi de proprietate intelectuală asupra acestor Bunuri Acumulate în timpul Jocului. De asemenea, confirmați şi acceptaţi faptul că Riot Games are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a şterge, modifica, muta, elimina sau transfera toate Bunurile Acumulate în timpul Jocului, integral sau parţial, în orice moment şi din orice motiv, cu sau fără înştiinţarea dvs. şi fără niciun fel de responsabilitate faţă de dvs. Riot Games nu oferă nicio garanţie şi nu atribuie nicio valoare monetară sau de alt fel, oricăror date aflate pe serverele operate de Riot Games, inclusiv, dar fără a se limita la Bunurile Acumulate în timpul Jocului și care sunt asociate Contului dvs. Dacă aveţi un Cont valid şi activ puteţi participa la oferta noastră de Riot Points, care reprezintă un sistem de puncte de răscumpărare ce funcţionează ca o monedă virtuală (Riot Points) şi sunt utilizate pentru licenţierea anumitor Bunuri Acumulate în timpul Jocului, care pot fi utilizate în timpul Jocului, inclusiv, dar fără a se limita la campioni speciali, „aspecte" (skin-uri) de campion şi boost-uri („Articole Virtuale"). Riot Points pot fi achiziţionate online prin magazinul disponibil în cadrul Jocului sau din comerţ sub formă de Carduri de Joc Riot Games preplătite. Reţineţi că pentru a putea accesa Riot Points de pe card trebuie să înregistraţi Cardul de Joc Riot Games în magazinul disponibil în cadrul Jocului. De asemenea, Riot Games vă poate oferi Riot Points şi în cadrul unei promoţii sau cu alte ocazii, spre exemplu la finalizarea anumitor misiuni sau la obţinerea anumitor realizări în timpul Jocului, prin concursuri sau tombole sponsorizate de Riot Games. Sunteţi de acord că sunteți întru totul răspunzător pentru plata oricăror taxe aplicabile legate de achiziţia, utilizarea sau accesarea Riot Points. Riot Points sunt comercializate sau oferite în pachete, iar preţul poate varia în funcţie de cantitatea cumpărată şi de locul de unde le cumpăraţi. În măsura în care consideră necesar, Riot Games poate limita, în mod absolut discreţionar, numărul total de Riot Points care pot fi achiziţionate o dată şi/sau poate limita numărul total de Riot Points care pot fi deţinute în Contul dvs. Riot Games vă va înştiinţa în cazul în care vă apropiaţi de o astfel de limită. De asemenea, preţul şi disponibilitatea Riot Points şi/sau a Articolelor Virtuale pot fi modificate fără obligația de înştiinţare. Responsabilitatea pentru verificarea corectitudinii numărului de Riot Points adăugat sau scăzut din Contul dvs. în cursul unei anumite tranzacţii vă aparţine în exclusivitate. În consecinţă, în cazul în care consideraţi că s-a produs o greşeală legată de soldul dvs. de Riot Points, trebuie să înştiinţaţi imediat Riot Games despre aceasta. Riot Games va investiga solicitarea dvs. şi este posibil ca, în acest scop, să vă ceară informaţii şi/sau documente suplimentare pentru a verifica solicitarea dvs. Riot Games vă va informa cu privire la rezultatele investigaţiei; cu toate acestea, confirmați şi sunteţi de acord că Riot Games stabileşte în mod absolut discreţionar dacă solicitarea dvs. este sau nu validă şi, în caz afirmativ, va decide cu privire la luarea de măsuri adecvate de remediere. DE ASEMENEA, CONFIRMAȚI ŞI ACCEPTAŢI FAPTUL CĂ SISTEMUL DE RIOT POINTS ŞI ARTICOLELE VIRTUALE PE CARE LE DOBÂNDIŢI NU AU VALOARE MONETARĂ ŞI NU POT FI CONVERTITE ÎN BANI. NU SE VOR EFECTUA RAMBURSĂRI PENTRU RIOT POINTS ACHIZIŢIONATE SAU PENTRU ARTICOLE VIRTUALE OBŢINUTE CU RIOT POINTS. Drepturile dvs. legale de reziliere rămân neafectate. Unele Articole Virtuale pe care le obţineţi pot avea date de expirare, altele nu, iar fiecare Articol Virtual pe care îl obţineţi cu Riot Points va fi inclus în Contul dvs. până la data expirării Articolului Virtual sau până la data expirării sau anulării Contului dvs., sau până la data la care Riot Games încetează furnizarea Jocului sau a asistenţei aferente, oricare dintre aceste date survine loc mai devreme. Articolele Virtuale sau Riot Points pot fi vândute sau transferate între utilizatori numai prin intermediul unor servicii aprobate şi furnizate de Riot Games, dacă este cazul, iar Riot Games poate anula orice Cont care încalcă această interdicţie. FĂRĂ A ADUCE ATINGERE ORICĂROR PREVEDERI CONTRARE DIN PREZENTUL ACORD, CONFIRMAŢI ŞI SUNTEŢI DE ACORD CĂ NU VEŢI DEŢINE DREPTURI DE PROPRIETATE SAU ORICE ALTE DREPTURI SAU INTERESE CONEXE ASUPRA CONTULUI DVS. ŞI CĂ TOATE DREPTURILE ASUPRA CONTULUI SUNT ŞI VOR FI DEŢINUTE ÎN ORICE MOMENT DE CĂTRE RIOT GAMES ŞI SE VOR NAŞTE ŞI VOR PRODUCE EFECTE ÎN FAVOAREA RIOT GAMES. CONFIRMAŢI ŞI ACCEPTAŢI FAPTUL CĂ NU AVEŢI NICIO PRETENŢIE, DREPT, TITLU, DREPT DE PROPRIETATE SAU ALT DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ASUPRA BUNURILOR ACUMULATE ÎN TIMPUL JOCULUI, ASUPRA ARTICOLELOR VIRTUALE SAU A RIOT POINTS PE CARE LE DOBÂNDIŢI, INDIFERENT DE CEEA CE AŢI OFERIT SAU PLĂTIT ÎN SCHIMBUL RIOT POINTS SAU ARTICOLELOR VIRTUALE. DE ASEMENEA, RIOT GAMES ESTE, ÎN LIMITA MAXIMĂ PREVĂZUTĂ DE LEGE, EXONERATĂ DE ORICE RĂSPUNDERE PENTRU DISTRUGERI, ŞTERGERI, MODIFICĂRI, DETERIORĂRI, ATACURI DE TIP „HACKING" SAU ORICE ALTE PAGUBE SAU PIERDERI DE ORICE FEL SUFERITE CU PRIVIRE LA BUNURILE ACUMULATE ÎN TIMPUL JOCULUI, LA ARTICOLELE VIRTUALE SAU LA RIOT POINTS, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA ŞTERGEREA BUNURILOR ACUMULATE ÎN TIMPUL JOCULUI, A ARTICOLELOR VIRTUALE SAU A RIOT POINTS ODATĂ CU ANULAREA SAU EXPIRAREA CONTULUI DVS. C. Trimiterea de idei nesolicitate. Riot Games apreciază feedbackul dvs. referitor la serviciile şi produsele sale, însă vă rugăm să nu trimiteţi idei, sugestii sau materiale de creaţie. Riot Games, angajaţii şi/sau contractanţii săi nu acceptă şi nu exploatează idei creative, lucrări de creaţie originale sau alte lucrări nesolicitate, inclusiv, dar fără a se limita la idei sau sugestii pentru jocuri sau tehnologii noi sau îmbunătăţite, îmbunătăţiri ale jocurilor sau ale produselor, planuri de marketing sau nume pentru jocuri noi (denumite colectiv „Idei Nesolicitate"). Nu trimiteţi Idei Nesolicitate la Riot Games sau angajaţilor şi/sau contractanţilor săi. Scopul acestei politici este de a evita potenţiale neînţelegeri sau dispute în cazul în care produse sau servicii ale Riot Games ar putea părea similare cu Ideile Nesolicitate trimise. Dacă, în pofida acestei politici, trimiteţi totuşi Idei Nesolicitate la Riot Games sau la oricare din angajaţii şi/sau contractanţii săi prin prezenta recunoaşteţi şi sunteţi de acord că, din momentul transmiterii sau expedierii, acordaţi Riot Games şi persoanelor desemnate de aceasta un drept valabil la nivel global, perpetuu, irevocabil, sublicenţiabil, transferabil, cesionabil, neexclusiv şi fără redevenţe, precum şi licenţa de a utiliza, reproduce, distribui, adapta, modifica, traduce, crea lucrări derivate, expune public, afişa public, expune în format digital, realiza sau dispune realizarea, vinde, oferi spre vânzare şi importa Ideile dvs. Nesolicitate, inclusiv, dar fără a se limita la toate drepturile de autor, mărcile comerciale, secretele comerciale, brevetele, drepturile industriale şi toate celelalte drepturi de proprietate și drepturi de proprietate intelectuală legate de acestea, pe orice suport cunoscut în prezent sau dezvoltat ulterior, indiferent de scop, fie acesta comercial sau de altă natură, inclusiv, dar fără a se limita la transmiterea Ideii(lor) Nesolicitate către terţi, fără a vă acorda vreo remuneraţie. În măsura în care este necesar, sunteţi de acord să semnaţi şi să furnizaţi orice documente şi să întreprindeți orice demersuri necesare sau oportune pentru a vă asigura că drepturile acordate Riot Games pentru utilizarea Ideilor Nesolicitate, şi menţionate, sunt valabile, pot fi exercitate și puse în executare. De asemenea, în limita maximă permisă de legislaţia aplicabilă în jurisdicţia dvs., renunţaţi la orice pretenţie în legătură cu încălcarea drepturilor dvs. prin utilizarea Ideilor dvs. Nesolicitate de către Riot Games şi/sau beneficiarii de licenţe ai acesteia, drepturi care includ, fără a se limita la drepturile morale, drepturile de confidenţialitate, drepturile de publicitate, drepturi de proprietate intelectuală sau alte drepturi şi/sau drepturi de a obţine recunoaştere pentru materialele sau ideile incluse în Ideile Nesolicitate. Prin prezenta, autorizaţi Riot Games precum şi persoanele desemnate de aceasta, cesionarii şi beneficiarii de licenţe ai acesteia (1) să decidă, în mod absolut discreţionar, dacă va menționa sau nu numele dvs. real în utilizarea Ideilor Nesolicitate, (2) să divulge publicului Ideile Nesolicitate, (3) să utilizeze Ideile Nesolicitate menționând numele dvs. în calitate de autor al acestora sau fără a face această mențiune, după cum consideră în mod absolut discreţionar şi (4) să perfecţioneze, să modifice, să simplifice sau să revizuiască şi să modifice în orice mod Ideile Nesolicitate, după cum consideră în mod absolut discreţionar Riot Games, persoanele desemnate de aceasta, cesionarii şi beneficiarii de licenţe ai acesteia. V. CODUL DE CONDUITĂ Pe durata utilizării Bunurilor, vă angajaţi să respectaţi toate legile, regulile şi reglementările aplicabile. De asemenea, vă angajaţi să respectaţi şi anumite reguli suplimentare care guvernează utilizarea Bunurilor („Codul de Conduită"). Codul de Conduită nu are caracter exhaustiv, iar Riot Games îşi rezervă dreptul de a modifica prezentul Cod de Conduită în orice moment, precum şi de a lua orice măsuri disciplinare adecvate, inclusiv anularea şi ştergerea Contului, în vederea protejării integrităţii şi spiritului Bunurilor, indiferent dacă un anumit comportament este sau nu menţionat ca fiind interzis. În plus faţă de prezentul Cod de Conduită, pentru instrucţiuni suplimentare privind comportamentul exemplar de joc, vă rugăm să citiţi Codul Invocatorului. Vă prezentăm în cele ce urmează exemple de conduită care cu certitudine atrag măsuri disciplinare: A. Asumarea identităţii oricărei persoane, întreprinderi sau entităţi, inclusiv a unui angajat al Riot Games sau comunicarea într-o manieră care creează impresia că mesajul provine de la Riot Games; B. Publicarea, pe Site sau în cadrul Jocului, a unor informaţii care permit identificarea dvs. sau a altui utilizator; C. Hărţuirea, urmărirea sau ameninţarea oricărui utilizator, în cadrul Jocului; D. Eliminarea, modificarea sau ascunderea oricăror notificări cuprinse în conţinutul Site-ului, al Jocului şi/sau al Software-ului privind drepturile de autor, mărcile comerciale, brevetele sau alte drepturi de proprietate intelectuală deţinute de Riot Games. De asemenea, nu aveţi dreptul să transmiteţi informaţii care încalcă drepturile altor persoane, inclusiv, dar fără a se limita la drepturile asupra brevetelor, mărcilor comerciale şi secretelor comerciale, drepturile de autor, drepturile de publicitate, drepturile personale sau alte drepturi de proprietate intelectuală sau de altă natură; E. Transmiterea sau comunicarea de informaţii considerate în opinia discreţionară și exclusivă a Riot Games ca fiind ofensatoare, inclusiv, dar fără a se limita la, limbaj ilegal, supărător, ameninţător, abuziv, hărţuitor, defăimător, vulgar, obscen, cu conţinut sexual explicit sau criticabil din punct de vedere rasial, etnic sau criticabil din orice alt punct de vedere; F. Transmiterea sau facilitarea transmiterii de date care conţin viruşi, de date corupte, de cai troieni, bot-uri de înregistrare a apăsărilor de taste, viermi informatici, programe tip „time bomb", cancelbot-uri sau alte rutine de programare care au drept scop şi/sau efect producerea de daune, afectarea, interceptarea clandestină, explorarea, extragerea sau exproprierea neautorizată a unui sistem sau a datelor şi informaţiilor cu caracter personal; G. Trimiterea de mesaje nesolicitate (spam) în chat, în scopuri personale sau comerciale, întrerupând astfel cursul conversaţiei cu postări similare repetate; H. Participarea la orice acţiune care, în opinia discreționară și exclusivă a Riot Games, „exploatează" un aspect nedocumentat al Jocului pentru a asigura un avantaj incorect faţă de alţi utilizatori; I. Participarea la orice acţiune frauduloasă care, în opinia discreționară și exclusivă a Riot Games, aduce prejudicii oricărui alt utilizator al Jocului, inclusiv, dar fără limitare la, „înşelăciuni" sau „inginerii sociale"; J. Utilizarea unor programe neautorizate furnizate de terţi, inclusiv dar fără limitare la, „mod-uri", „hack-uri", „cheat-uri", „script-uri", „boţi", „traineri" sau programe de automatizare care interacţionează cu Software-ul în orice mod, în orice scop, inclusiv dar fără a se limita la orice programe neautorizate furnizate de terţi care interceptează, emulează sau redirecţionează orice comunicare dintre Software şi Riot Games sau care colectează informaţii despre Joc prin citirea unor părţi de memorie utilizate de Software pentru a stoca informaţii referitoare la Joc. K. Accesarea sau tentativa de accesare a unor părţi ale Jocului sau ale serverelor Jocului care nu au fost puse la dispoziţia publicului; L. Alegerea unui nume de Invocator care indică în mod fals o asociere cu Riot Games, conţine informaţii care permit identificarea persoanei, încalcă drepturile de proprietate intelectuală şi orice drepturi ale terţilor sau are caracter ofensator, defăimător, vulgar, obscen, are conţinut sexual explicit sau este criticabil din punct de vedere rasial, etnic sau criticabil din orice alt punct de vedere. Nu puteţi utiliza o ortografie greşită sau alternativă pentru a eluda restricţia referitoare la alegerea numelui Invocatorului. Riot Games poate modifica, fără a vă înştiinţa, orice nume care, în opinia discreționară și exclusivă a Riot Games, încalcă această prevedere şi în cazul unor încălcări repetate poate de asemenea lua măsuri disciplinare suplimentare, inclusiv anularea Contului; sau M. Închiderea sesiunii sau părăsirea Jocului în timpul sesiunilor de joc derulate în timp real. Sistemul automat Leaverbuster al Riot Games urmăreşte aceste date de-a lungul timpului şi poate emite interdicţii temporare pentru utilizatorii care părăsesc frecvent Jocul. Durata interdicţiei temporare pentru un Cont va creşte în timp, dacă utilizatorul continuă să părăsească sesiunile de joc derulate în timp real. VI. CONŢINUTUL AFERENT UTILIZATORULUI A. Dreptul de Proprietate. „Conţinut" înseamnă orice comunicări, imagini, sunete, precum şi toate materialele şi informaţiile pe care le încărcaţi sau le transmiteţi prin intermediul Site-ului sau al Jocului sau pe care alţi utilizatori le încarcă sau le transmit, inclusiv, dar fără a se limita la, orice publicări pe Forum (astfel cum este acesta definit mai jos) şi/sau orice mesaje interactive transmise în timp real pe chatul Jocului („Chat"). Prin prezenta, confirmaţi şi sunteţi de acord că sunteţi pe deplin responsabil pentru Conţinut în întregimea sa şi că sunteţi proprietarul acestuia. Cu toate acestea, începând cu momentul încărcării sau transmiterii Conţinutului, acordaţi Riot Games, în mod neexclusiv, toate drepturile de autor şi orice alte drepturi de proprietate intelectuală, cunoscute în prezent sau născute ulterior, asupra oricărui Conţinut de orice natură, fără limitare în timp (sau pe durata maximă de protecţie prevăzută de legea aplicabilă) sau spaţiu şi, de asemenea, prin prezentul Acord acordaţi Riot Games o licenţă prezentă neexclusivă asupra tuturor drepturilor de proprietate intelectuală viitoare pe care le veţi deţine. În cazul în care nu se poate acorda licenţă asupra Conţinutului sau a unei părți din acesta, prin prezentul Acord dvs. acordaţi Riot Games şi licenţiatorilor săi, inclusiv dar fără limitare la, succesorii şi cesionarii săi în drepturi, un drept perpetuu, irevocabil, sublicenţiabil, transferabil, valabil la nivel global, gratuit, de a reproduce, remedia, adapta, modifica, traduce, reformata, transmite sau acorda acces electronic, difuza, comunica public prin mijloace de telecomunicaţii, afişa, realiza, introduce în memoria computerului şi utiliza şi pune în practică acest Conţinut, precum şi toate lucrările modificate şi derivate din acesta, fără a vă acorda vreo remunerație. În măsura în care este necesar, sunteţi de acord să semnaţi şi să furnizaţi orice documente şi să întreprindeţi orice demersuri necesare sau oportune pentru a vă asigura că drepturile acordate Riot Games pentru utilizarea Conţinutului și menţionate mai sus, sunt valabile, pot fi exercitate și puse în executare. De asemenea, în limita maximă permisă de legile din jurisdicţia dvs., prin prezentul Acord renunţaţi la eventualele drepturi morale pe care le puteţi avea asupra Conţinutului în temeiul legilor din orice jurisdicţie. Declaraţi, garantaţi şi sunteţi de acord că Riot Games nu are nicio obligaţie de confidenţialitate, atribuire sau de altă natură în ceea ce priveşte Conţinutul şi Riot Games nu va răspunde pentru nicio utilizare sau publicare a Conţinutului. Totodată, confirmaţi şi sunteţi de acord că nu veţi încărca sau transmite în orice alt mod, în cadrul sau prin intermediul Site-ului sau Jocului, Conţinut care face obiectul unor drepturi ale terţilor. Prin prezenta, autorizaţi Riot Games, persoanele desemnate de aceasta, cesionarii şi beneficiarii de licenţe ai acesteia (1) să decidă, în mod absolut discreţionar, dacă vor menționa sau nu numele dvs. real atunci când utilizează Conţinutul, (2) să dezvăluie Conţinutul publicului, (3) să utilizeze Conţinutul menţionând numele dvs. în calitate de autor al acestuia sau fără a face această menţiune, după cum consideră în mod absolut discreţionar şi (4) să modifice, să schimbe, să simplifice sau să revizuiască în alt mod Conţinutul, după cum consideră în mod absolut discreţionar Riot Games, persoanele desemnate de aceasta, cesionarii şi beneficiarii de licenţe ai acesteia. B. Consimţământul pentru monitorizare. Riot Games nu filtrează şi nu monitorizează întregul Conţinut, neavând capacitatea de a realiza acest lucru. Cu toate acestea, reprezentanţii săi pot monitoriza şi/sau înregistra mesajele dvs. (inclusiv, dar fără a se limita la, publicările pe Forumuri şi/sau mesajele din Chat) atunci când jucaţi Jocul sau utilizaţi Site-ul şi, prin prezentul Acord, aprobaţi în mod irevocabil aceste monitorizări şi înregistrări. Confirmaţi şi sunteţi de acord că nu aveţi pretenţii în ceea ce priveşte confidenţialitatea Conţinutului transmis şi, de asemenea, confirmaţi şi sunteţi de acord că discuţiile dvs. din Chat pot fi utilizate în cadrul procedurilor Tribunalului (The Tribunal), prevăzute mai în detaliu la Secţiunea VI.C de mai jos. Riot Games nu îşi asumă răspunderea pentru Conţinutul generat de utilizatorii Site-ului şi/sau ai Jocului. Riot Games, acţionând în mod absolut discreţionar, are dreptul, dar nu şi obligaţia, să editeze sau să elimine orice Conţinut. De asemenea, Riot Games îşi rezervă dreptul ca, în orice moment şi în mod absolut discreţionar, să dezvăluie orice Conţinut din orice motiv, inclusiv, în mod nelimitativ, (i) în vederea respectării oricărei legi, reglementări, proceduri judiciare sau cerinţe legale aplicabile; (ii) în vederea aplicării prezentului Acord sau a oricărui alt acord; (iii) în vederea protejării drepturilor şi a remediilor legale ale Riot Games; (iv) în cazurile în care sănătatea sau siguranţa unei persoane poate fi pusă în pericol; (v) în vederea raportării unei infracţiuni sau a unui comportament ofensator; sau (vi) în cadrul procedurilor Tribunalului (The Tribunal). Vă rugăm să nu furnizaţi pe Chat sau pe Forumuri informații care permit identificarea persoanei şi să respectaţi Codul de Conduită, înţelegând faptul că renunţaţi la orice pretenţii în ceea ce priveşte confidenţialitatea Conţinutului pe care îl publicați pe Chat sau pe Forumuri şi că membrii Riot Games şi ai Comunităţii, în afara celor alături de care sau împotriva cărora jucaţi în mod direct Jocul, pot avea acces în orice moment la informaţiile de pe Chat sau de pe Forumuri. C. Tribunalul (The Tribunal). Toate mesajele de pe Chat vor fi înregistrate şi stocate de Riot Games pe o perioadă stabilită de aceasta în mod absolut discreţionar, perioadă pe care Riot Games o poate modifica la anumite intervale de timp, conform condiţiilor Politicii Tribunalului (The Tribunal) . Dacă un utilizator face o sesizare potrivit căreia acţiunile sau conduita dvs. din timpul Jocului contravin Codului Invocatorului, încalcă prevederile prezentului Acord sau exced domeniului de aplicare al oricărei politici Riot Games şi dacă acest caz este prezentat în faţa Tribunalului (The Tribunal), întregul jurnal de Chat din sesiunea care face obiectul sesizării va fi inclus în raportul prezentat de Tribunal (The Tribunal) şi va putea fi vizualizat de anumiţi membri ai Comunităţii selectaţi în mod aleatoriu, care sunt eligibili şi optează să fie participanţi activi în Tribunal (The Tribunal). D. Forumuri. Dacă deţineţi un Cont valid şi activ, puteţi publica mesaje şi alte comunicări în secţiunea „forumuri" a Site-ului („Forumuri"). Atunci când publicaţi pe Forumuri sunteţi de acord să respectaţi Codul de Conduită, precum şi politica privind Link-urile (prevăzută mai jos). Înțelegeți totodată că multe din informaţiile publicate pe Forumuri provin de la alţi jucători, care nu sunt angajaţi ai Riot Games şi asupra cărora Riot Games nu are niciun control. De asemenea, înțelegeți că Forumurile conţin un volum mare de informaţii şi că persoanele care participă la discuţiile de pe Forumuri pot uneori, fie intenţionat, fie neintenţionat, să publice mesaje sau să facă afirmaţii care sunt inexacte, înşelătoare, frauduloase, abuzive sau chiar ilegale. Riot Games nu încurajează şi nu este răspunzătoare pentru astfel de mesaje sau afirmaţii, şi nici pentru opiniile, sfaturile, informaţiile sau alte declaraţii făcute sau afişate pe Forumuri de către dvs. sau de către alţi utilizatori. Opiniile exprimate pe Forumuri reflectă exclusiv opiniile dvs. şi/sau ale altor utilizatori, care pot să nu fie împărtăşite de Riot Games. Riot Games nu este răspunzătoare pentru erorile sau omisiunile din cuprinsul publicărilor, pentru hyperlink-urile incorporate în mesaje sau pentru orice rezultate obţinute ca urmare a utilizării informaţiilor existente pe Forumuri. Riot Games nu va răspunde în nicio situaţie pentru pierderile sau daunele cauzate de utilizarea Forumurilor sau a informaţiilor de pe Forumuri. Trebuie să aveţi în vedere faptul că, atunci când divulgaţi informaţii cu caracter personal pe un Forum, aceste informaţii devin publice şi pot fi preluate şi utilizate de alţi utilizatori. Dvs. vă asumaţi riscul pentru orice informaţii divulgate pe un Forum. Riot Games îşi rezervă dreptul, dar nu are şi obligaţia, să monitorizeze Forumurile sau orice publicări sau alte materiale transmise pe Forumuri de dvs. sau de alţi jucători și să elimine orice astfel de materiale şi să divulge oricăror terţi aceste materiale, precum şi circumstanţele în care acestea au fost transmise, în scopul de a opera în mod corespunzător Site-ul sau în scopul respectării obligaţiilor şi cerinţelor legale. VII. ACTUALIZĂRI ŞI MODIFICĂRI A. Acord. Riot Games îşi rezervă dreptul de a revizui, actualiza, schimba, modifica, adăuga, completa, suplimenta sau suprima, în mod absolut discreţionar, unele condiţii din prezentul Acord, pe măsură ce Bunurile evoluează, cu mențiunea că modificările semnificative aduse prezentului Acord nu se vor aplica retroactiv. Asemenea modificări semnificative vor produce efecte de la momentul la care sunt acceptate de dvs. În cazul în care o modificare viitoare a prezentului Acord este inacceptabilă pentru dvs. sau conduce la situația în care dvs. nu mai sunteţi de acord cu prevederile prezentului Acord, ne rezervăm dreptul să reziliem prezentul Acord în temeiul dreptului nostru de reziliere stipulat la clauza XVI. Puteţi accesa versiunea cea mai recentă a prezentului Acord dând clic pe link-ul „Condiţii de Utilizare", aflată în partea de jos a Site-ului. Aveţi responsabilitatea să consultaţi periodic prezentul Acord, pentru a vedea dacă a suferit modificări. Reţineţi că Riot Games poate revizui în orice moment şi alte politici ale sale, inclusiv Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final şi Politica de Confidenţialitate, caz în care va publica pe Site noile versiuni ale acestora. B. Bunurile. Sunteţi de acord că, pentru a aduce îmbunătăţiri Bunurilor, Riot Games poate schimba, modifica, actualiza, suspenda, „întrerupe" sau restricţiona accesul dvs. la oricare dintre caracteristicile sau părţile Bunurilor şi vă poate cere, în orice moment, să descărcaţi şi să instalaţi actualizări ale Software-ului, fără a vă înştiinţa în prealabil şi fără a avea nicio răspundere faţă de dumneavoastră. De asemenea, înţelegeţi şi sunteţi de acord că orice astfel de modificări sau actualizări ale Bunurilor pot implica schimbări ale specificaţiilor de sistem necesare pentru a juca Jocul şi, în acest caz, dvs. (şi nu Riot Games) sunteţi responsabil pentru achiziţionarea oricărui software şi/sau hardware suplimentar necesar pentru a accesa şi pentru a juca Jocul. VIII. LINK-URI Site-ul poate conţine link-uri către site-uri Web operate de terți. Aceste link-uri vă pot fi puse la dispoziţie de către Riot Games pentru comoditatea dvs. sau pot fi publicate de către alţi utilizatori, în cadrul Conţinutului furnizat de aceştia. În cazul în care veţi utiliza aceste link-uri şi site-uri Web o veți face pe propriul dvs. risc. Site-urile către care există link-uri nu se află sub controlul Riot Games, iar Riot Games nu răspunde pentru conţinutul altor site-uri. Existenţa acestor link-uri nu implică faptul că Riot Games aprobă informaţiile sau materialele existente pe orice alt site, iar Riot Games îşi declină orice răspundere în ceea ce priveşte accesul la site-urile către care există link-uri precum şi în legătură cu utilizarea acestora de către dvs. În cazul în care alegeţi să furnizaţi, pe Site sau în cadrul Jocului, un link către un site extern (de exemplu, pe Forumuri sau prin intermediul mesajelor de pe Chat), cu excepţia cazurilor prevăzute într-un acord scris între dvs. şi Riot Games, confirmaţi şi sunteţi de acord cu următoarele: (i) aspectul, poziţia şi celelalte elemente ale link-ului nu pot fi de natură să prejudicieze sau să diminueze notorietatea asociată denumirilor şi mărcilor comerciale ale Riot Games şi/sau ale licenţiatorilor săi; (ii) aspectul, poziţia şi celelalte atribute ale link-ului nu trebuie să creeze falsa impresie că organizaţia sau entitatea dvs. este sponsorizată de către Riot Games sau că este afiliată sau asociată cu Riot Games; (iii), atunci când este selectat de către un utilizator, link-ul trebuie să afişeze site-ul extern în modul ecran complet, şi nu într-un „cadru" pe site-ul unde este postat link-ul, şi (iv) Riot Games îşi rezervă dreptul de a revoca în orice moment şi în mod absolut discreţionar acordul dat pentru postarea unui link. IX. TARIFE Pentru a accesa unele elemente ale Jocului poate fi necesară plata unui tarif, iar dvs. sunteţi de acord să furnizaţi informaţii corecte şi complete furnizorului terţ al serviciului de plată utilizat de către Riot Games. De asemenea, sunteţi de acord să plătiţi toate tarifele şi costurile aplicabile dvs. sau oricărei persoane care utilizează un Cont înregistrat în numele dvs. Riot Games poate modifica tarifele aferente Jocului sau elementelor asociate acestuia, în orice moment, în limita permisă de legea aplicabilă. Toate tarifele şi costurile trebuie plătite în conformitate cu condiţiile de plată în vigoare la data scadenţei plăţii. La anumite intervale, Riot Games poate modifica sau suplimenta tarifele şi modalităţile de plată, iar aceste modificări vor intra în vigoare imediat după includerea lor în prezentul Acord sau după publicarea lor în alt loc pe Site sau în cadrul Jocului. În cazul unei dispute cu privire la plata tarifelor către Riot Games, Contul dvs. poate fi închis de către Riot Games, în mod absolut discreţionar și fără ca dvs. să fiţi avertizat sau înştiinţat. CONFIRMAŢI ŞI SUNTEŢI DE ACORD CĂ ORICE TAXE ŞI ALTE COSTURI AFERENTE SERVICIILOR CU PLATĂ (INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, RIOT POINTS) TREBUIE PLĂTITE ÎN AVANS ŞI NU SUNT RAMBURSABILE, FIE INTEGRAL, FIE PARŢIAL. DVS. SUNTEŢI PE DEPLIN RĂSPUNZĂTOR PENTRU EFECTUAREA TUTUROR PLĂŢILOR AFERENTE CONTULUI DVS., INCLUSIV A PLĂŢILOR NEAUTORIZATE DE DVS. X. NOTIFICAREA ŞI PROCEDURA DE FORMULARE A PRETENŢIILOR PENTRU ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR Dacă sunteţi titular de drepturi, în special de drepturi de autor sau reprezentantul unui titular de drepturi şi consideraţi că informaţiile publicate pe Site de către un utilizator Riot Games încalcă drepturile dvs., în special drepturile dvs. de autor sau că aceste informaţii sunt ilegale din orice alt motiv, vă rugăm să transmiteţi o notificare (pentru cetăţenii irlandezi: conform Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe adoptată în 2000, cu modificările ulterioare) Agentului Riot Games pentru Respectarea Drepturilor de Autor şi Asigurarea Conformităţii Conţinutului, care să cuprindă următoarele informaţii: A. O semnătură electronică sau olografă a persoanei autorizate să acţioneze în numele titularului de drepturi de autor sau în numele deţinătorului dreptului în cauză; B. O descriere a lucrării protejate de drepturi de autor sau a situaţiei dvs. juridice, în legătură cu care, considerați că v-au fost încălcate drepturile; C. Adresa URL a locaţiei de pe Site-ul Riot Games unde se află materialul care considerați că vă încalcă drepturile de autor; D. Adresa, numărul de telefon şi adresa dvs. de e-mail; E. O declaraţie din partea dvs. potrivit căreia consideraţi cu bună credinţă că utilizarea reclamată nu este autorizată de către titularul drepturilor de autor sau de către deţinătorul dreptului respectiv, de către reprezentantul acestuia sau prin lege; şi F. O declaraţie pe propria răspundere din partea dvs. potrivit căreia informaţiile din notificarea dvs. sunt corecte şi că dvs. sunteţi titularul drepturilor de autor, deţinătorul dreptului sau sunteţi autorizat să acţionaţi în numele titularului de drepturi de autor. Agentul Riot Games pentru Respectarea Drepturilor de Autor şi Asigurarea Conformităţii Conţinutului poate fi contactat prin poştă la adresa: Riot Games, Inc., 10736 Jefferson Blvd #622, Culver City, California, 90230 ÎN ATENŢIA: Agentului Riot Games pentru Respectarea Drepturilor de Autor şi Asigurarea Conformităţii Conţinutului; sau prin e-mail la adresa: copyright@riotgames.com. Pe această adresă de e-mail pot fi transmise doar notificările menţionate mai sus, nu şi întrebări sau solicitări de ordin general adresate Riot Games. Din motive de securitate, pe această adresă de e-mail nu pot fi transmise fişiere ataşate. Prin urmare, nicio notificare electronică privind încălcarea drepturilor de autor, care conţine un fişier ataşat, nu va fi recepţionată sau procesată. Reţineţi că aceste notificări sunt de natură juridică şi că Riot Games poate furniza copii ale acestora participanţilor la dispută sau terţilor, în mod discreţionar sau conform legii. Politica de Confidenţialitate nu conferă protecţie pentru informaţiile cuprinse în aceste notificări. XI. EXCLUDEREA ORICĂREI GARANŢII BUNURILE VĂ SUNT FURNIZATE DE RIOT GAMES CA ATARE („AS IS") ŞI ÎN LIMITA DISPONIBILITĂŢII („AS AVAILABLE"), FĂRĂ GARANȚII SAU DECLARAȚII DE ORICE NATURĂ, EXPRESE SAU IMPLICITE. ÎN MĂSURA ÎN CARE LEGEA ÎN VIGOARE PERMITE, RIOT GAMES ÎŞI DECLINĂ RĂSPUNDEREA PENTRU ORICE GARANŢII, EXPRESE SAU IMPLICITE, ÎN LEGĂTURĂ CU BUNURILE, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, GARANŢIILE IMPLICITE PRIVIND DREPTUL DE PROPRIETATE, RESPECTAREA DREPTURILOR TERŢILOR, VANDABILITATEA, POTRIVIREA PENTRU O ANUMITĂ UTILIZARE, ORICE GARANŢII CARE POT DECURGE DIN PRACTICA COMERCIALĂ A PĂRŢILOR, DIN EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR CONTRACTUALE SAU UZANȚELE COMERCIALE, PRECUM ŞI PENTRU ORICE GARANŢII PRIVIND ACURATEŢEA, ÎNCREDEREA ÎN SAU CALITATEA CONŢINUTULUI SAU A INFORMAŢIILOR CUPRINSE ÎN CADRUL BUNURILOR. RIOT GAMES NU GARANTEAZĂ CĂ BUNURILE VOR FI DISPONIBILE ÎN MOD NEÎNTRERUPT SAU CĂ VOR FI LIPSITE DE ERORI, CĂ DEFECTELE VOR FI REMEDIATE SAU CĂ BUNURILE NU CONŢIN VIRUŞI SAU ALTE COMPONENTE NOCIVE. DVS. VĂ ASUMAŢI ÎNTREAGA RĂSPUNDERE PENTRU FAPTUL CĂ AŢI ALES SĂ UTILIZAŢI BUNURILE ÎN VEDEREA OBŢINERII REZULTATELOR URMĂRITE DE DVS., PRECUM ŞI PENTRU INSTALAREA, UTILIZAREA ŞI PENTRU REZULTATELE OBŢINUTE PRIN INTERMEDIUL ACESTORA. PENTRU EVITAREA ORICĂRUI DUBIU, RIOT GAMES NU ÎŞI DECLINĂ RĂSPUNDEREA PENTRU GARANŢIILE CARE DECURG DIN ÎNCĂLCAREA CU INTENȚIE A OBLIGAŢIILOR SALE. EXCLUDEREA GARANŢIILOR NU AFECTEAZĂ CONDIŢIILE DE LIMITARE A RĂSPUNDERII PREVĂZUTE MAI JOS. Întrucât unele state sau jurisdicţii nu permit excluderea garanţiilor implicite, este posibil ca prevederile de mai sus privind excluderea garanţiilor să nu vă fie aplicabile, fie în totalitate, fie parțial. XII. DESPĂGUBIRI PRIN PREZENTUL ACORD VĂ ANGAJAŢI SĂ DESPĂGUBIŢI, SĂ PROTEJAŢI ŞI SĂ EXONERAȚI RIOT GAMES DE RĂSPUNDERE ÎN LEGĂTURĂ CU ORICARE ŞI TOATE PRETENȚIILE, ACŢIUNILE ÎN INSTANŢĂ, DAUNELE, PIERDERILE, RĂSPUNDERILE ŞI COSTURILE (INCLUSIV ONORARIILE AVOCAŢILOR), CARE VĂ SUNT IMPUTABILE, ÎN MOD DIRECT SAU INDIRECT, SAU CARE SURVIN SAU REZULTĂ DIN UTILIZAREA SAU UTILIZAREA INCORECTĂ DE CĂTRE DVS. A BUNURILOR SAU DIN ORICE ÎNCĂLCARE DE CĂTRE DVS. A ORICĂREI PREVEDERI DIN PREZENTUL ACORD, DIN ACORDUL DE LICENŢĂ PENTRU UTILIZATORUL FINAL SAU DIN POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE. Riot Games îşi rezervă dreptul, ca pe propria cheltuială şi în mod absolut discreţionar, să intervină și să preia, în mod exclusiv, apărarea şi controlul privind orice chestiuni care presupun plata de despăgubiri de către dvs., caz în care vă obligați să cooperați cu Riot Games în susţinerea oricăror mijloace de apărare disponibile. XIII. LIMITAREA RĂSPUNDERII RIOT GAMES NU VA RĂSPUNDE FAŢĂ DE DVS. SAU FAŢĂ DE O ALTĂ PERSOANĂ; ÎN NICIO SITUAŢIE ŞI POTRIVIT NICIUNEI DOCTRINE JURIDICE, FIE CĂ ACEASTA PRIVEŞTE NORMELE DE DREPT CONTRACTUAL, DE RĂSPUNDERE DELICTUALĂ (INCLUSIV PENTRU NEGLIJENŢĂ), DE RĂSPUNDERE CIVILĂ SAU ALTE NORME, PENTRU PREJUDICII INDIRECTE, ACCIDENTALE, CONSECVENŢIALE, SPECIALE, EXEMPLARE SAU PUNITIVE DE ORICE NATURĂ (INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, PREJUDICII PENTRU PIERDEREA UNOR OPORTUNITĂŢI DE AFACERI, PIERDEREA DATELOR, PIERDEREA CLIENTELEI SAU NEREALIZAREA DE PROFIT) SAU PENTRU ORICE DAUNE PENTRU NEGLIJENŢĂ GRAVĂ DE ORICE NATURĂ (INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, DAUNE CAUZATE DE ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII, OPRIREA SAU DEFECTAREA COMPUTERELOR SAU ORICE ALTE DAUNE SAU PIERDERI DE NATURĂ COMERCIALĂ) REZULTATE ÎN URMA UTILIZĂRII SAU A UTILIZĂRII GREŞITE DE CĂTRE DVS. A BUNURILOR, CHIAR DACĂ RIOT GAMES AVEA CUNOŞTINŢĂ SAU AR FI TREBUIT SĂ AIBĂ CUNOŞTINŢĂ DE POSIBILITATEA SURVENIRII ACESTOR PREJUDICII. ÎN NICIUN CAZ RIOT GAMES NU ESTE RESPONSABILĂ PENTRU PLATA DE DAUNE ÎNTR-UN CUANTUM CE DEPĂȘEȘTE SUMELE PLĂTITE, DACĂ ESTE CAZUL, DE DVS. CĂTRE RIOT GAMES ÎN CONTUL TRANZACŢIILOR AFERENTE JOCULUI, PE PARCURSUL CELOR 6 (ŞASE) LUNI CARE PRECED DATA LA CARE S-A PRODUS FAPTA CARE A DETERMINAT NAȘTEREA PRETENȚIEI. Prin derogare de la prevederile de mai sus referitoare la limitarea răspunderii, NICIO PREVEDERE DIN PREZENTUL ACORD NU VA LIMITA RĂSPUNDEREA RIOT GAMES (i) pentru prejudiciile care aduc atingere vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, cauzate de încălcarea din neglijență a obligaţiilor de către Riot Games sau de încălcarea intenţionată sau din neglijență a obligaţiilor Riot Games de către un reprezentant legal sau de către o persoană desemnată să îndeplinească o obligaţie pe seama Riot Games; sau (ii) pentru prejudiciile cauzate de încălcarea, ca urmare a unui act de neglijenţă gravă, a obligaţiilor de către Riot Games sau de încălcarea intenţionată sau din neglijență a obligaţiilor Riot Games de către un reprezentant legal sau de către o persoană desemnată să îndeplinească o obligaţie pe seama Riot Games; (iii) pentru conduită ilicită intenţionată; (iv) pentru prejudiciile cauzate de încălcarea din neglijență a unei obligaţii esenţiale pentru executarea contractului de către Riot Games („Obligaţii Esențiale"), în măsura în care acestea sunt uzuale şi pot fi prevăzute; (v) pentru orice garanţie acordată dvs. de Riot Games; şi (vi) pentru orice prejudicii prevăzute de legislaţia unei jurisdicţii privind răspunderea pentru produse. Având în vedere că în anumite state sau jurisdicţii nu este permisă excluderea sau limitarea răspunderii pentru prejudicii consecvenţiale sau accidentale, în asemenea cazuri, răspunderea Riot Games va fi redusă până la limitele maxime permise de legea aplicabilă. XIV. REMEDII ECHITABILE Prin prezenta, admiteţi şi acceptaţi că Riot Games ar suferi prejudicii ireparabile în cazul în care prezentul Acord nu ar fi pus în aplicare în conformitate cu prevederile sale. În consecinţă, pe lângă daunele pecuniare şi de altă natură care pot fi acordate în baza legii, sunteți de acord, că Riot Games va fi îndreptăţită, ca și măsură reparatorie pentru orice încălcare efectivă sau iminentă a prezentului Acord, să solicite executarea în natură a obligațiilor sau dispunerea unor măsuri provizorii, fără a depune cauţiuni sau alte garanţii şi fără a face dovada existenţei vreunui prejudiciu. De asemenea, în cazul în care oricare din părţi iniţiază o acţiune în justiție sau o procedură juridică sau administrativă în legătură cu prezentul Acord, în condiţiile prevăzute la Secţiunea XV de mai jos, partea care obţine câştig de cauză va fi îndreptăţită să recupereze de la cealaltă parte toate costurile, onorariile avocaţiale şi alte cheltuieli suportate de partea respectivă în legătură cu acţiunea sau procedura iniţiată. XV. DISPUTE A. Negocieri. Disputele pot fi costisitoare pentru ambele părţi şi necesită timp pentru a fi soluţionate. Pentru a accelera soluţionarea şi pentru a reduce costul unei dispute sau pretenții în legătură cu prezentul Acord („Pretenție"), dvs. şi Riot Games conveniţi să depuneţi eforturi pentru a încerca o soluţionare amiabilă a Pretenției, pe o perioadă de cel puţin 30 (treizeci) de zile (cu excepţia Pretențiilor excluse în mod expres prin Secţiunea XV.B de mai jos). Riot Games va transmite notificarea sa la adresa pe care o are în arhivele sale ca urmare a furnizării de către dvs. a unor date de contact suplimentare (de exemplu, în urma participării la o promoţie sau la un sondaj sau a contactării unui reprezentant al serviciului pentru relații cu clienţi). În lipsa unor astfel de date, Riot Games va transmite notificarea sa la adresa de e-mail asociată Contului dvs. Dvs. veţi transmite notificarea dvs. către Riot Games, Ltd., la adresa P.O. Box 11989, Dublin 2, IRLANDA, în atenţia Departamentului Juridic. Reţineţi că această procedură informală de soluţionare a disputelor nu suspendă niciun termen de prescripţie aplicabil Pretenţiei formulate. B. Excepţii privind Negocierile. În limita maximă permisă de legislația în vigoare, dvs. şi Riot Games sunteţi de acord că următoarele Pretenții nu fac obiectul prevederilor de mai sus referitoare la negocieri: (i) orice Pretenții care au ca obiect aplicarea, protejarea sau valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală ale dvs. sau ale Riot Games; (ii) orice Pretenții în legătură cu acuzaţii de furt, piraterie, încălcarea dreptului la viaţa privată sau utilizarea neautorizată şi (iii) orice cerere privind dispunerea unor remedii echitabile. În măsura în care este posibil, vă angajaţi, de asemenea, să nu introduceţi Pretenții în cadrul unei acţiuni colective sau într-o acțiune pentru apărarea unui interes public. Pe lângă prevederile menţionate anterior, fiecare dintre părţi poate introduce o acţiune individuală în faţa instanțelor competente să soluționeze cereri cu valoare redusă, în locul iniţierii unui litigiu. C. Legislaţia aplicabilă. Exceptând cazurile în care se prevede altfel în prezentul Acord, prezentul Acord va fi guvernat şi va fi interpretat conform legilor din Irlanda dar fără aplicarea regulilor privind conflictul de legi. Se exclude în mod expres aplicarea Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri. Pot fi aplicabile şi alte legi în cazul în care alegeţi să accesaţi Jocul din afara Irlandei. În acest caz, asemenea legi locale se vor aplica prezentului Acord doar în limita impusă de legislaţia jurisdicţiei respective, iar prezentul Acord va fi interpretat astfel încât să se acorde un efect maxim prevederilor sale. Dacă şi în măsura în care sunt aplicabile legi locale, sunteţi responsabil de respectarea tuturor acelor legilor locale. Legea din Noua Zeelandă privind garanţiile acordate consumatorului, adoptată în 1993 („Legea") poate fi aplicabilă Jocului, dacă accesaţi Jocul din Noua Zeelandă şi dacă sunteţi rezident în Noua Zeelandă. Prin derogare de la orice prevedere contrară din prezentul Acord, dacă Legea vă este aplicabilă, puteţi beneficia, în temeiul acestea, şi de alte drepturi şi remedii, care se pot aplica suplimentar sau în locul celor prevăzute în prezentul Acord. În cazul în care accesaţi Jocul din Comunitatea Europeană și sunteţi rezident al Comunității Europene, având calitatea de consumator, puteţi beneficia, prin lege, de alte drepturi sau de drepturi și remedii imperative suplimentare, conform prezentului Acord. XVI. REZILIERE Prezentul Acord (împreună cu orice eventuale modificări ulterioare ale acestuia) va rămâne în vigoare până la data rezilierii sale. Prezentul Acord poate fi reziliat în orice moment, fie de către dvs., fie de către Riot Games, cu sau fără motiv. Rezilierea de către Riot Games a Acordului privind Condiţiile de Utilizare va produce efecte de la data la care veţi primi o înştiinţare în acest sens, de la data anulării sau ştergerii Contului dvs. sau de la data la care Riot Games decide să întrerupă definitiv furnizarea Jocului şi/sau a asistenţei aferente, act la care poate recurge în orice moment, în mod discreţionar. Dvs. puteţi rezilia prezentul Acord prin simpla neutilizare a Site-ului sau a Jocului. Dacă doriţi, totuşi, să anulaţi Contul, trebuie să transmiteţi o notificare în acest sens către Riot Games la adresa support@riotgames.com, astfel cum se prevede mai sus. La încetarea prezentului Acord, dreptul dvs. de a utiliza Bunurile va înceta cu efect imediat. XVII. PREVEDERI DIVERSE A. Cesiune. Riot Games poate cesiona prezentul Acord, integral sau parţial, oricărei persoane sau entităţi, cu sau fără consimţământul dvs. Dvs. nu puteţi cesiona Acordul fără consimţământul prealabil scris al Riot Games şi orice cesiune neautorizată de către dvs. a prezentului Acord va fi nulă şi fără efect. B. Detalii de Contact pentru clienți. Dacă aveţi întrebări referitoare la aceste condiţii sau dacă doriţi să contactaţi Riot Games din orice alt motiv, vă rugăm să vă adresați echipei de asistenţă Riot Games la adresa support@riotgames.com sau să vizitaţi fila „asistenţă" din cadrul Site-ului. C. Acord Integral. Prezentul Acord reprezintă înţelegerea definitivă dintre dvs. şi Riot Games în ceea ce priveşte Site-ul, Jocul şi obiectul Acordului şi înlocuieşte orice acorduri anterioare sau actuale între dvs. şi Riot Games; cu toate acestea, prezentul Acord va coexista şi nu va înlocui Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final sau Politica de Confidenţialitate. D. Forţă Majoră. Riot Games nu răspunde pentru executarea cu întârziere sau neexecutarea prezentului Acord din motive care exced controlului rezonabil al Riot Games, inclusiv, dar nelimitativ, pentru neexecutarea prezentului Acord ca urmare a unor cazuri fortuite sau a unor împrejurări independente de voinţa Riot Games, precum catastrofe naturale, război, terorism, revolte, embargouri, acte ale autorităţilor civile sau militare, incendii, inundaţii, accidente, greve sau lipsa serviciilor de transport, deficit de carburant, energie, forţă de muncă sau materiale. E. Locaţie. Site-ul şi Jocul sunt operate de Riot Games în Irlanda. Persoanele care aleg să acceseze Site-ul sau Jocul din afara Irlandei, o fac din proprie iniţiativă şi sunt responsabile pentru respectarea legislaţiei locale aplicabile. Software-ul este supus controalelor la export în Statele Unite, astfel cum se prevede în Acordul de Licenţă pentru Utilizatorul Final. F. Excluderea Parteneriatelor. Sunteţi de acord că prin prezentul Acord sau prin utilizarea de către dvs. a Site-ului sau a Jocului, între dvs. şi Riot Games nu se încheie o asociere în participaţiune sau un parteneriat şi nu se stabilesc relaţii de muncă sau de intermediere. G. Nerenunţare. Neaplicarea de către Riot Games a unei prevederi a prezentului Acord nu va fi interpretată în nicio situaţie drept o renunţare prezentă sau viitoare la prevederea respectivă şi nu va afecta dreptul oricărei părţi de a aplica prevederea respectivă la un moment ulterior. Renunţarea expresă de către Riot Games la aplicarea oricărei prevederi, condiţii sau cerinţe din prezentul Acord nu va constitui o renunţare la nicio obligaţie viitoare de a respecta prevederea, condiţia sau cerinţa respectivă. H. Notificări. Cu excepţia cazurilor în care prezentul Acord prevede în mod expres altfel, toate notificările transmise de dvs. sau prevăzute în prezentul Acord vor fi efectuate în scris şi vor fi expediate la adresa: Riot Games, Ltd., PO. Box 11989, Dublin 2, IRLANDA. Riot Games, Ltd., PO. Box 11989, Dublin 2, IRLANDA. I. Reformularea Prevederilor Nevalabile şi Caracterul Independent al Prevederilor Acordului. În cazul în care o prevedere a prezentului Acord este declarată nevalabilă sau neaplicabilă din orice motiv, prevederea respectivă va fi reformulată astfel încât aceasta să devină aplicabilă în limitele maxime permise și să servească intenţiei părţilor, restul prevederilor prezentului Acord rămânând în vigoare și nemodificate. Dacă, totuşi, se stabileşte că prevederea respectivă nu poate fi reformulată, aceasta va fi eliminată şi nu va afecta valabilitatea şi aplicabilitatea celorlalte prevederi. J. Titlurile Secţiunilor Titlurile secţiunilor din prezentul Acord sunt prevăzute doar pentru uşurinţa consultării, nu vor afecta interpretarea prezentului Acord şi nu vor avea niciun alt efect juridic. K. Prevederi Valabile după Încetarea Acordului. Prevederile Secţiunilor IV, VI.A, IX, XI-XV şi XVII vor rămâne în vigoare şi după încetarea prezentului Acord. PRIN PREZENTUL CONFIRMAȚI CĂ AŢI CITIT ŞI CĂ AŢI ÎNŢELES ACORDUL PRIVIND CONDIŢIILE DE UTILIZARE DE MAI SUS ȘI SUNTEȚI DE ACORD CĂ SELECTAREA BUTONULUI „ACCEPTARE" ȘI/SAU UTILIZAREA ORICĂRUIA DINTRE BUNURI REPREZINTĂ O CONFIRMARE A FAPTULUI CĂ VĂ OBLIGAȚI SĂ RESPECTAŢI CONDIŢIILE PREZENTULUI ACORD.